Clienta mea a suferit de multe bătăi în copilăria ei, fiind abuzată de tatăl ei – pe stradă, acasă, nu conta locul unde se aflau pentru că nu existau limite/bariere. Momentele acestea, într-adevăr, erau în cea mai mare parte provocate în momentul în care consuma alcool.

            În afară de trauma bătăii în sine, durerea – care venea la pachet, era că mama ei nu a fost niciodată acolo pentru ea. Nu a scăpat-o niciodată de la aceste „imobilizări”. Își aducea aminte unele începuturi, restul trecea în inconștiență,  afland restul povestii  la vârsta adultă din spusele mamei sau a vecinilor.

            Împreună am deschis încet-încet aceste ”blocuri” înghețate ale copilăriei. Am putut deschide dureri pe care și le-ar fi dorit uitate, ascunse undeva unde să nu mai aibă acces vreodată.

 Însă, deși ne dorim să dispară în neant, percepem ca este mai usor asa, corpul nostru cunoaște, stie; are memoria fiecărei amintiri trăite.  Este o forma de protectie pentru a nu le retrăi zilnic, desi noi cărăm aceste pietre în desaga noastră. Și ele rămân acolo, până când, uneori, ne dărâmă spatele.

Știu, este mai ușor să le cărăm, decât să deschidem amintirile trecute, dar până când?

            Tu, când alegi să îți dai voie să te oprești și să începi să-ți lași pietrele înapoi, la locul lor pe drum? Nu-i ușor… dar este oare mai ușor o viață întreagă să le cari cu tine?

Uneori avem nevoie să ne doară suficient de tare încât corpul nostru să aleagă pentru noi, să ne spună el să stăm și să ne oblige să ne uităm către noi. Și un prim pas este să ne oprim, să conștientizăm că vrem un alt fel de viață, un alt fel de sens.

            Încet, cu grijă am mers în acea cămară, cu bătăi, dureri și strigăt. Și pas cu pas ne-am apropiat de copilul abuzat. L-am văzut, l-am simțit și cu iubire l-am îmbrățișat. 

Dintr-o dată?? O nu! Ci pas cu pas…

Și tot încet, încet… am putut privi la tata, la durerea lui, la inconștiență, la alcool. 

Încă doare? Da, încă doare, încă simți.

Dă-ți voie să simți, să atingi. 

Și după atatia ani, sa spui: ATÂT!

Ai fost acolo, dar acum ești aici.

Ia-ți copilul de mână, și chiar și pe tata și hai să pornim la drum. Nu de unul singur, ci în TREI. Și nu în spate, grei, ci umăr la umăr, spre un ALTFEL DE EU.

Un nou eu – sănătos, iubit, vindecat, puternic, capabil să depășească orice situație cu recunoștință.