Adevărul este că nu a fost ușor.

Totul a început la un an după ce m-am căsătorit și am hotărât împreună cu soțul meu să facem acest pas către o lume nouă, necunoscută până atunci, însă cu posibile oportunități pentru noi, Belgia. Așa că, după ce soțul meu tatonase terenul, a revenit în țară, am pregătit bagajele cu tot strictul necesar și am plecat la drum împreunã, fără prea mulți bani și fără Gps, dar cu multă speranță în suflet pentru un viitor mai bun.

Chiar ne aducem aminte, acum, cu zâmbetul pe buze de nebunia noastră de a ne aventura la drum fără prea multe asigurări și provizii. O primă peripeție a fost greșirea autostrăzii, plus faptul că plăcuțele de frână nu mai luminau pe partea din spate.

Însă “norocul”, cu ghilimelele de rigoare, a făcut să fim atenționați de un domn român pe traseu care ne-a redirecționat către autostrada corespunzătoare drumului nostru.

Care erau șansele? Pot să spun că acel domn ne-a salvat mult timp,energie si speranta, motiv pentru care suntem recunoscători.

Drumul a fost lung, greu și am trecut prin multe peripeții. De ex, în apropiere de Belgia, am mai greșit o dată traseul. Totuși, într-un final, am reușit să ajungem cu bine, doar că foarte obosiți și frânți, după atâta drum de condus cu 90km/h.

Surpriza cea mai mare când am ajuns, a fost momentul în care am descoperit că apartamentul ce urma să devină ”acasă” nu era gata de locuit, pentru că era nou și încă mai aveau lucrări de făcut la el. Însă, acesta era doar un mic detaliu, care la acel moment al tinereții părea de neluat în calcul. Poate fiind tineri și îndrăgostiți?

Astfel, am ajuns să stăm 2 luni în căsuța din grădină unde nu era atât de ”bine” cum ne-ar fi plăcut, în mod special pentru că împărțeam locuința cu câțiva vizitatori temporari, drăguți, cu 4 picioare și codiță. Aceștia, așa ne dădeau emoții încât închideam noaptea geamantanele, ca nu cumva să ne trezim și fără puținele haine care le aveam luate cu noi.

Deși nu a fost ușor… am depășit acele momente, iar acum ne amintim de ele cu zâmbetul pe buze.

După acele 2 luni, am reușit să ne mutăm în apartament, unde au apărut alte peripeții, cum ar fi faptul că nu aveam curent, dormeam pe o saltea și altele.. Am putea spune că noi chiar am început de la zero.

Timp de un an nu am avut un confort deloc special, dar apoi încet încet, apartamentul a devenit confortabil. În acest timp, eu nu lucram, iar soțul a reușit să-și întemeieze o firmă de construcții. Astfel că, m-am apucat să studiez limba flamandă intensiv, scriind și rescriind caiete de dimineață până seară.

În al doilea an, o prietenă dragă mi-a oferit o șansă să lucrez la o firmă de curățenie chiar dacă nu aveam dreptul să lucrez. A însemnat mult pentru noi această oportunitate. În tot acest timp, ziua mergeam la muncă, și seara la școală.

După 2 ani de învățat olandeză, am decis că este timpul să începem o facultate aici, pentru că cea din România nu este recunoscută. Astfel, m-am înscris la contabilitate, iar soțul meu la construcții. Dimineața mergeam la job, iar seara la facultate.

Trei ani de zile am tras pe brânci amândoi, motiv pentru care am reușit să ne remarcăm, să fim apreciați și în topul clasei. Trei ani de zile în care nu îmi amintesc zi de duminică liberă, îmi amintesc doar că era zi de învățat, fără excepții.

După un timp, spre terminarea facultății, a apărut o oarecare presiune a societății de „Cum? Aveți 30 de ani și voi încă nu aveți copii?”..

În urma discuțiilor cu familia, am ajuns la concluzia că poate ar fi timpul și poate că cea mai înțeleaptă decizie ar fi să facem 2 copii pentru a le fi și lor mai ușor, mai târziu, pentru că nici nouă nu ne-ar fi plăcut să fim singuri la părinți, să nu avem un sprijin, o joacă lângă noi, pe cineva cu care să împărțim frumosul și greul.

Astfel, am ajuns să avem 2 copii minunați, o fetiță și un băiețel care ne umple sufletele de bucurie în fiecare zi. Mai mult decât atât, sunt 2 copii care ne testează zilnic și ne ajută să devenim o variantă tot mai bună noastră, deși asta nu este mereu ușor.

De aici a început cu totul o altă traiectorie în viața noastră.

Partea frustrantă pentru mine a fost că după facultate nu am putut să lucrez deloc pentru că a trebuit să stau acasă cu copiii.

Pe cât de mult învățam despre educație, despre cum funcționează creierul la copii și la adulți, în egală măsură mă frustram, percepeam că rămân pe loc și că nu cresc.

Astfel că, acesta a fost momentul culminant în care am apelat împreună cu soțul meu la un ajutor profesionist, la un coach, de unde îți spun sincer, a început să apară o mare transformare în viețile noastre.

Analizând și lucrând pe dureri, pe relația cu părinții, pe percepția asupra copilăriei, pe convingerile limitative care te țin pe loc, pe frici, etc.. am început ușor ușor să văd frumosul și perfecțiunea vieții, să văd o nouă perspectivă a lumii in care traim și să mă fascineze aceste metode de vindecare și transformare interioară. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra mea, asupra soțului meu și asupra familiei mele.

Intre timpul, am mai solicitat diverse joburi in cadrul statului Belgian în diferite domenii sus puse, dar parcă nimic nu se potrivea cu cine sunt.Desi examenele preeliminatorii decurgeau foarte bine, ceva in interior nu mă lãsa sã merg mai departe. Atunci au început să apară diferite recomandări din exterior de a deveni coach. Văzând cât de îndrăgostită devenisem de terapie și de acele metode de vindecare interioară, și pentru că nu mă mai opream din citit orice ținea de acest domeniu, am ales să merg pe această ramură care se vedea că-mi face sufletul să vibreze.

Motiv pentru care, acum mă simt recunoscătoare și completă. Mă bucur de fiecare curs, fiecare moment trăit cu colegii si clienții mei, mai ales de acele momente în care sunt martoră la transformările și rezultatele pozitive ale lor. Ce poate fi mai satisfăcător de atât? Să fii mai mult decât să exiști.

Ce vreau să subliniez prin această poveste

Faptul că nu a fost ușor, nu am primit totul de-a gata, ci ne-am dedicat și am luptat pentru tot ceea ce suntem și ceea ce vrem să devenim. Totuși, sunt 12 ani în spate în care am muncit cu toată inima împreună cu soțul meu pentru a ajunge aici.

Și cred cu tărie că, în orice punct al vieții te afli în acest moment, ai puterea și tu să-ți transformi visele și obiectivele în realitate, oricât de greu percepem că ar fi să facem asta.

Cheia se află la noi, în mindsetul nostru.

Dacă povestea mea te-a inspirat, sau treci printr-o situație dificilă/ dureroasă/ frustrantă, vreau să îți spun că sunt aici. Te invit să discutăm mai multe în privat să vedem cum putem transforma acele situații în rezultate favorabile ție.