Ce am de învățat eu, Cerasela Tatu, mindset coach din fiecare situație?

Încă îmi stăruie în minte cuvintele unui om pe care-l iubesc „Cerasela, tu nu ești doar un guide, tu ești un healing”. Pentru că odată ce mi-am identificat o parte din misiunea pentru care mă aflu aici pe pământ, și anume aceea de a fi lângă oameni cu scopul de a-i ghida în cel mai autentic mod pe care-l cunosc la acel moment din viața mea, cu fiecare zi lucrez la mine să devin o variantă mai bună a mea și să-mi urmez intuiția. Și da, așa cum eu susțin oamenii să-și descopere punctele forte, talentele, calitățile și să lucreze cu ei pentru a le pune în valoare spre un mai Mare atât al lor cât și al societății, în egală măsură, lumea în care trăim îmi oferă și mie  provocări din care eu însămi cresc. Și această creștere exponențială poate fi dureroasă pe de-o parte, și în egală măsură înălțătoare pe cealaltă parte (cine mă cunoaște știe bine despre întregul magnetului despre care vorbesc mult).

Iar anul 2023 a fost un cumul mare de experiențe. Frumoase. Pline de provocări. Dar și uneori cu incertitudine. Și de fiecare dată m-au făcut să mă opresc pentru a mă gândi, din nou și din nou – oare ce am eu, Cerasela de învățat din situația aceasta? Care este oglinda care se pune în fața ochilor mei în acest caz? Ce am de lucru eu cu mine în această situație, cât și pentru oamenii cu care lucrez?  Și asta nu înseamnă c-am primit un răspuns imediat, ci uneori am rămas cu întrebările, până am primit sau nu răspuns.

Cine sunt eu, de fapt, și cum prin munca mea ajut oamenii care vin spre mine?

Sunt Cerasela Tatu- mamă, soție, antreprenor și mindset coach. Misiunea mea este să ajut oamenii să-și descopere și să-și valorifice potențialul uman pentru a-și maximiza performanțele. Sunt în această viață pentru a-mi îndeplini misiunea – și anume cea de a ghida oamenii să-și găsească unicitatea, să se cunoască fără etichete sociale și să spargă barierele minții.

Susțin oamenii în depășirea convingerilor limitative, în lucrul asupra traumelor din trecut, atât de nivel emoțional, cât și fizic, agresiv, precum și în lucrul asupra atingerii obiectivelor – de la confruntarea cu frici și anxietăți până la creșterea stimei de sine. Este o misiune care îmi înalță sufletul. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ales pentru îndeplinirea ei, pentru această lucrare minunată.

Și cum s-a văzut anul 2023?

Voi începe cu creșterea mea profesională care a fost una abundentă. Am vorbit în calitate de speaker în fața a sute de oameni, în cadrul multor evenimente, în special a celor organizate de echipa Business Support, și multe altele în cadrul Upriserz Connect (Londra, Madrid).

În vară am experimentat croaziera unde am vorbit pe aceeași scenă cu marele profesor Constantin Dulcan (care și-a lăsat o amprentă puternică asupra mea), dar și cu alte celebrități din domeniu. Am mers într-o vacanță de networking și dezvoltare în Punta Cana împreună cu Edu Travel și echipa Upriserz Connect a lui Lorand Soares Szasz. Am dat interviuri pentru emisiunea „Terapie pentru suflet” a Corinei Hampu Hrom și Radio Românul. Sunt parte din echipa Centrului de afaceri și cultură pentru antreprenorii din Germania și Diasporă – CER, lansat pe 1 decembrie în Germania. Am cunoscut o comunitatea nouă și absolut minunată de femei moldovence și românce, numită sugestiv „O Femeie” prin participarea la Gala „O Femeie” ce a avut loc la Paris, cât și Linia Roșie – campanie împotriva violenței femeii – a familiei. În cadrul acestor comunități am putut avea posibilitatea extraordinară de a mă conecta cu membrele acestei minunate comunități. Am avut sute de ore de consiliere, creștere, dezvoltare, conștientizare cu clienți din diferite colțuri ale lumii.

Provocare după provocare

Dar în tot acest proces, în timp ce eu, eram foarte implicată în sesiuni de coaching, prezentări, evenimente, deplasări – toate cu un impact profesional foarte mare pentru că m-au adus de fiecare dată în contact cu valorile mele cele mai înalte, am avut de trecut prin propriile mele greutăți, care mă duceau către propria creștere.

Prima provocare cu însemnătate a fost chiar la început de an, când tata a făcut infarct și a avut nevoie de diferite intervenții medicale pe tot parcursul anului. Cumva, inima și mintea mea se împărțeau – fiecare zi aducea presiunea de a mă asigura că el este încă aici cu noi și inclusiv dacă eu îmi fac datoria de fiică.

Și da, au fost multe nopți nedormite, nopți de meditație atât în plan psihologic a ceea ce experimentam, cât și profesional, familial. Încercam să fiu prezentă pentru familia mea și să mă concentrez pe proiecte, pe grupe de lucru, în timp ce gândurile zburau acolo la el. Provocarea asta m-a urmărit tot anul, chiar și în ziua zborului spre Punta Cana, unde parcă nu-mi dădeam voie să pregătesc bagajele, parcă așteptam în orice clipă să primesc un apel telefonic și să fiu nevoită să mă duc în România. Mă „schingiuiam” între „două lumi” – între a pleca în vacanța rezervată de un an de zile și a fugi la tata în țară pentru că situația era critică de la o zi la alta. Probabil mulți cunoașteți aceste lumi.

Și cumva povestea mea continuă… După ce am revenit din Punta Cana, soțul meu, Cristi, a trecut printr-o perioadă foarte dificilă. S-a simțit rău, a ajuns la leșin, iar eu am fost nevoită să-l readuc (să spunem așa), la viață. Au urmat două săptămâni mai mult de zăcut decât de lucru pentru el și de implicare tridimensională pentru mine. După care a urmat călătoria noastră în România în decembrie, mânată de dorința de a mai petrece timp cu părinții, în perioada sărbătorilor de iarnă. Aici a trebuit să trăiesc o altă provocare, una de care sunt atât de recunoscătoare.

În zilele în care am apucat să fim în țară, mergeam zilnic să petrecem timp cu tata, încercând să ne bucurăm atât de el, cât și de sărbătorile pe care copiii noștri au ajuns să le cunoască, să le înțeleagă și să fie o sursă de bucurie în suflet pentru ei. Doar că a apărut din senin situația cu fiul nostru, Aris, pornită de la o infecție a urechii, care a necesitat intervenția chirurgicală de urgență. Următoarele 13 zile le-am stat acolo în spital. Ce ține de experiența cu Aris, deși a fost una neașteptată, m-a făcut să meditez foarte mult și să învăț foarte multe lecții legate de sistemul românesc de spitalizare. Atunci, cât și în fiecare următoare zi cât m-am aflat în spital m-am tot întrebat – care este lecția mea, lecția noastră? Cum putem să servim din această poziție a spitalizarii? A băiatului meu care a fost salvat? Operația copilului meu, care a durat în jur de șase ore și viața lui chiar a fost sub semnul întrebării. Nu știam dacă scăpa sau nu, atât cu viață, cât și fără handicap. Gândurile mele erau îndreptate în a găsi răspuns, cât și a fi cât mai prezentă cu situația. Ce înseamnă această speranță pentru mine? Și aș minți dacă aș spune că nu m-am gândit la cum aș reacționa dacă băiatul meu n-ar ieși din operație… Ce este de lucru la mine? Dar și, cum pot da eu din experiența noastră altor oameni, altor mamici, altor copii. Spun asta din perspectiva în care veneau multe persoane și vedeau doar partea negativă a situației, pe când eu vroiam și vedeam partea luminoasă…Sau oameni care îmi plângeau de milă de modul în care noi ne petrecem sărbătorile, revelionul,  în timp ce eu chiar am trăit cel mai frumos revelion din viața mea.

Cu copilul meu, în brațe, în liniște și conectare, și cel mai important – în viață. Eram atât de împăcată și de recunoscătoare. Pentru că da, am petrecut timp frumos cu copilul meu și ne-am jucat foarte mult. Evident, au fost și momente de oboseală, dar toate acestea au fost acoperite de o pace enormă. Am fost atât de împăcată că totul e pentru noi încât nu am simțit acea greutate. Primind această binecuvântare m-am întrebat – cum din cele trăite de mine și Aris să aducem un gram de experiență inclusiv pentru alte mămici sau cadre medicale? În plus, această expunere mi-a dat o înțelegere mai profundă m-au susâinut. Au fost mii de oameni, cu scrisori, rugăciuni din biserici din toată lumea care s-au rugat pentru fiul nostru, și le mulțumesc atât de mult, știu că toate aceste voci au fost auzite și inclusiv au fost suportul meu energetic.

Și da, provocările? Responsabilitățile despre care vorbesc aici au strânsă legătură și cu antreprenoriatul. Această jonglare poate fi uneori epuizantă. Faptul că trebuie să gestionezi și să susții totul aparent singur,  aduce și un pic de presiune suplimentară, dar acesta este prețul pe care îl plătim pentru visurile noastre și pentru dorința de a ajuta oamenii și a servi societății, după cum fiecăruia ne-a fost dat.

Puterea comunității

Experiențele acumulate ne ajută să creștem pe fiecare dintre noi, fie că este vorba de gestionarea social media, participarea la sesiuni de coaching, lucruri cu oameni din grup, sau menținea ritmului de postări, sau implicarea în diferite proiecte sau platforme. Pentru fiecare dintre noi este un proces continuu de adaptare, creștere, învățare, iar această experiență în antreprenoriat și viața de familie ne modelează într-un anume mod. Închei acest monolog cu gândul că 2023 a fost unul care mi-a adus cel mai des întrebarea ce am eu de învățat de aici, ce vrea Dumnezeu să mă învețe, care este provocarea prin care trebuie să trec. Ca și concluzie, am trăit un an provocator, dar de în egală măsură foarte înălțător.

Pe cât provocarea este de mare, pe atât de mare este și creșterea/înălțarea pe sfera conștiinței. Sunt recunoscătoare și mulțumesc pentru fiecare clipă trăită a anului 2023.