Femeie. Soție. Mamă. Casnică.

Am plecat de la evenimentul de duminică de la Bruxelles cu un gând, o ideie care, în loc să scadă din intensitate, dimpotrivă nu mă lasă (fapt ce mă convinge încă o dată de importanța ei).

E despre noi, Femeile din Diasporă și a venit tot de la o femeie, mamă a doi copilași.

Noi, Femeile suntem atât de puternice, înteligente și emancipate pe de o parte, pe atât de fragile și neajutorate devenim pe de alta. Se întâmplă într-un moment frumos al vieții, atunci când suntem mame și ne ținem pruncii în brațe. mult așteptați.

De ce oare…?

Pentru că suntem, teoretic singure, într-o altă țară, chiar dacă avem alături un soț, de cele mai multe ori implicat emoțional în jobul sau afacerea pe care o are și de care depinde viitorul financiar al familiei.

Ce se întâmplă cu femeia din noi, între timp?

Devine copleșită. De singurătate. De provocările pe care le aduce la pachet maternitatea. De etichetele societății care se scaldă în perfecțiune, punând toate astea pe umerii tinerei mame. De frustrări pe care le revarsă asupra copilului. De așteptări.

Cred că aș putea lista la nesfârșit.

Revin la gîndul care nu mă lasă. Ce ziceți dacă:

– am face o comunitate de suport pentru noi Femeile?

– am organiza întâlniri care ne-ar permite să ne conectăm cu noi?

– am lucra asupra durerilor noastre?

– am găsi soluții la probleme?

– am organiza întâlniri de o zi întreagă?

– ne-am uni?

– ne-am susține una pe alta?

… vă las pe voi să continuați gândul meu în comentarii.

Sunt deschisă să discutăm inclusiv în privat la acest subiect.

Cu iubire,

Cerasela