🔺frica de necunoscut.

🔻frica de durere.

Ne este frică de ce percepem că s-ar putea întâmpla, deși de multe ori nici nu știm ce s-ar putea întâmpla, doar presupunem / ne imaginăm diverse situații și ne protejăm de acest tărâm necunoscut de parcă ar fi real.

👉De exemplu, un caz cunoscut copilăriei noastre – frica de oamenii străzii.

Mai ții minte? Când eram copii, la vârste fragede de 8-9-10 ani, mergeam singuri la școală și în drumul nostru întâlneam acea persoană pe care mintea noastră o percepea ca pe un demon😈, cu ochi tulburi, bulbucați, ațintiți către tine cu un rânjet sfidător, cu haine și fața murdară. 

Iar tu? Erai acolo copilul neputincios și singur pe drum.

👀Deși acest moment, pare destul de nesemnificativ și probabil că ai și uitat de el, îți influențează deciziile din viața de adult. 

Cum și ce se întâmplă cu mintea mai târziu în viața adultă❓

👩O clientă dragă mie descrie situația cam așa: „Ori de câte ori percep că vin situații în viața mea care transpun această imagine vizuală din copilărie, se restabilește frica în corpul meu și încerc să mă protejez sau să fac ce am făcut și atunci: ori să fug, ori să mă întorc din drum sau poate să continui să merg, să-mi continui drumul în ciuda fricii și terorii pe care o simte corpul meu.

Deși aparent am perceput o durere acolo și mă sperii cand mă uit peste acești ani ai copilăriei, am înțeles acum în viața adultă că, ori de câte ori o să mă ‘reîntâlnesc’ cu acești ochi sau rânjet – o să procedez exact cum am procedat atunci în anii copilăriei.`Cum?

👣Păi dacă am ales să continui drumul, asta o să fac și acum, în situații “de criză”. 

Și ce se întâmplă?

Ori de câte ori o să am nevoie să continui ceva, ce arată ca o situație “ demonică”, o să aleg să-mi continui drumul, pentru că am fost deja acolo, îl cunosc și corpul meu știe cum să reacționeze. În fapt acum, mă susține în a-mi continua drumul, chiar dacă este într-un mod care nu îmi place. Pentru că eu am fost deja acolo și deși mi-a fost greu, am învățat că dacă continui nu se va întâmpla nimic rău. Ca eu să cresc, am înțeles că aceasta este forma pe care eu o cunosc, știu să o gestionez, chiar dacă nu îmi place.

Iar acum în viața adultă când îmi dau voie să merg în acele amintiri ale copilăriei, să mă uit peste ele și să văd ce am învățat de acolo, ce beneficii am avut, cum mi-au servit  – ce fac de fapt este sa aleg astăzi, conștient, să schimb acest tipar, acest fel de a funcționa.

✅Pot alege să nu mai fie nevoie să simt acea frică pentru a merge mai departe, pot alege să funcționez diferit, să fac altfel față provocărilor, pentru că acum știu că pot să reacționez și altfel. 🦸‍♀️

✅Pot alege să nu mai fie nevoie să simt acea frică pentru a merge mai departe, acum pot să îmi asum să merg fără frică pentru că am învățat să fac față situațiilor provocatoare. Practic fac un salt în viața mea, un salt la nivel emoțional conștient, care îmi servește să cresc, să mă dezvolt in aceasta societate de acum, fără frică.”

Iar TU? Ești pregătit să descoperi cum te influențează amintirile din copilărie în viața adultă? Ești pregătit să trăiești FĂRĂ FRICĂ?

Scrie-mi în privat și hai să discutăm mai multe.🤗

Cu iubire, 

Cerasela.